AVOCAT DREPT PENAL BAIA MARE - GALEA SZEREMI GABRIEL
Arestarea preventivă
Arestarea este cea mai grea dintre măsurile preventive, care se poate lua față de inculpat numai de către instanța de judecată, la propunerea procurorului și numai în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în cazurile prevăzute de lege.
Dacă ești confruntat cu o propunere de luare a măsurii arestării preventive, sau dacă ai fost deja arestat preventiv, trebuie să te adresezi de îndată avocatului penalist.
Dată fiind gravitatea acestei măsuri, care afectează unul din drepturile fundamentale ale omului, și anume libertatea, avocatul se va asigura că aduce în fața judecătorului toate argumentele legale care să justifice, după caz, fie respingerea propunerii de arestare, fie luarea unei măsuri preventive mai ușoare, ori, dacă te afli deja în arest, va face demersuri pentru a supune controlului judiciar măsura deja luată în vederea revocării sau înlocuirii acesteia cu una mai ușoară.